Ultimul mohican

Distribuie

Din cauza unor probleme personale ce m au ținut prizoniera zilele acestea, nu am acordat atenția meritata alegerilor din America. Cu capul plin de toată cenușa de la Canossa, îmi prezint scuzele poporului prieten american și notez câteva observații.

1.America împărtășește soarta oricărui imperiu pe care l a cunoscut aceasta lume. Imperii mai mari si mai glorioase au căzut sub povara propriei slăbiciuni. Întotdeauna căderea vine din interior. Din exterior poate exista un stimul, formal, dar determinant pentru cădere este calul troian. Regina unui imperiu la apus este corupția. Prețul plătit de Biden pentru a ajunge președinte este chiar soarta Americii. În drumul sau spre vârf, în cățărare, a fisurat fundamentul. Credeți că este întâmplător atacul direct și virulent al mișcării Black Lives Matter la Parintii Fondatori ai Americii, Washington și Jefferson? Acolo sta esență, forța, inima structurii americane si exact acolo s a dat lovitura. Din interior.

E potrivit sa l amintesc si pe Neagu Djuvara cu a sa teorie a marginalilor. Conform acestuia, un imperiu întra în declin când la conducere ajung marginalii, în sensul unor persoane, lideri care nu provin din bazinul obișnuit de recrutare, din grupa de populație obișnuită, clasa sociala, rasa. Imperiul Roman, ajung la conducere mai întâi împărați din Provincii, iar apoi alogeni. Declin. În SUA, îl putem considera pe Obama un marginal? Da, afro-american. Pe Trump? Da, outsider, om anti sistem.Dar Kamala? Femeie, asiatica și afro americana. Mai marginal de atât nu este decât tatăl lui Kyle Jenner care acum este.. femeie.

Este un ciclu istoric de neevitat. Expansiunea urmata de declin si, uneori, de extincție.

2.Trump este un marginal. A fost nevoie de 4 ani lungi, șicane, scandaluri, polarizare excesiva a societății și, într un final, de alegeri contestabile pentru a fi înlăturat. Biden este, cel puțin în acest moment, un președinte al mediei, nefiind îndeplinite procedurile constituționale blocate de contestațiile lui Trump la Curtea Suprema, sub acuzația de fraudare a alegerilor. Și totuși, Biden se proclama președinte cu prețul punerii sub semnul întrebării a fundamentului forței Americii:domnia legii. Mai mult, state serioase vin sa recunoască un președinte încă neales legal.China,Germania, Franța. Credeți că au greșit, ca nu au știut legea? Evident, nu! Și atunci? Se pune și mai multa presiune pe justiția americana, se agita masele deja agitate de organizații progresiste cu finanțări obscure, se creează percepția/prezumtia legalității alegerii lui Biden. În cazul în care, puțin probabil, justiția americana va da dreptate lui Trump, mișcările violente de strada sunt garantate.Cine are nevoie de o America puternica? Nu China, nu Rusia, nu Germania. Nu. Este naturala alianță acestei părți pro Biden din interior cu aceste state. Biden a ajuns în vârful piramidei cu prețul vulnerabilizarii bazei piramidei, înseși America.Era inevitabil, în aceeași maniera în care și moartea este.

3.De ne ar interesa alegerile fin SUA? În opinia mea, ca iese Trump sau Biden sau Madonna, pentru noi situația este aceeasi. Bani de dat. Și atunci? Ați auzit voi de alegeri în China sau Rusia? Nu! Deci ne interesează alegerile din State… pentru ca sunt! SUA mai joaca încă în piesa numita “democrație”,iar dacă judecam după softuri cu erori, sondaje măsluite, morții votanți nu difera atât de mult de modelul romanesc. Ba as putea spune ca pari mai amatori. Noi, profi.. Singura problemă pentru noi în aceasta noua paradigma este ca ne am pus toate cărțile pe Germania.

4.America pare mult mai priceputa sa “aleagă” președinți pentru alte tari decât sa și aleagă propriul președinte. Sa organizezi primăveri arabe, un Maidan, sa împărți Yugoslavia, sa dai democracy la tot globul si totuși acasă la tine sa fie nevoie de toată expunerea de forte ca să scoți o remiza măsluita în victorie cu ajutorul unei golanii plantare? S au adunat bani mulți, Big Pharma, Big Tech ul (Facebook, Twitter, Google), pe care George Soros ii numea Stăpânii Lumii, CNN ul cu toate CNN urile micuțe multiplicate mondial, totul sa l scoata pe Trump din curte. Dar de ce? Pentru ca fiind un om din afara sistemului,nu i a pasat. A deranjat interese majore ale industriei media, monopolul informațional al Big Tech, interesele Germaniei( taxare industriei auto nemțești, 2%pentru NATO, Germaniei nu i place sa plătească, relația economica cu China și cu Rusia a versatilei Germanii etc). China are un întreg război în spate cu Trump, mergând pana la a fi acuzata ca a răspundit virusul intenționat.pare logic sa depună toate diligentele sa aibă un alt conducător în fruntea statului rival la supremație.Unul conventional, ca atare ușor de controlat, anticipat. Toate aceste interese statale, financiare au fost perturbate de Trump și era natural sa fie înlăturat. Este un game changer, apărut când “jocul” intrase în nivelul superior. A fost deconectat.Nu vrea războaie, nu vrea tratate păguboase, nu vrea pandemii exagerate, nu vrea o presa fake… Game changer. Anecdotica de alegeri spune ca buletinele de vot false din SUA au fost tipărite în China. Nu e superb cât de performanta este globalizarea și externalizarea? Chiar și votul se poate externaliza!

5.Coincidenta între 7 noiembrie 2020 și acel 7 noiembrie de acum 100 de ani, al revoluției bolșevice este modul sarcastic al istoriei sa ne amintească ca numai noi, prin noi înșine, ne putem trimite.. in istorie, ca o specie autodistructiva ce suntem. Ținem neapărat sa demonstram ca istoria este ciclica și ca orice începe în Rusia se termina în America.

Cine vrea o America puternica? Nimeni! Cui servește o America slaba? Reiese clar din ceea ce am scris. Exista ceva mai mult dincolo de interese economice, teritoriale, de expansiune statala, adica banalitățile pe care le numim istoria omenirii de mii de ani? Poate interesul de a avea niște state slăbite, polarizare, cu mișcări de strada, tensiuni sociale, haos, sărăcie, state gata sa accepte o conducere globala, o organizare suprastatala, cu organisme, organizatii suprastatale, tip OMS. Se întâmplă în Europa, de ce nu s ar extinde la nivel planetar? Pare ca istoria a întrat pe contrasens. Nu mai democratizam lumea, China, ci aducem China în democrații. Pare cel mai de succes model :economie competiționala cu un sistem politic dictatorial, popor lipsit de drepturi, controlat, dar plin de bunuri de consum. Democrația pare obosita, expirata. Nu pare un scenariu posibil? Alegerile trucate par un început convingător, nu? Pandemia a grăbit procesul, l a ajutat, drepturile și libertatile au dispărut. Cat credeti ca va dura pana vom uita ca le am avut vreodată?

După democrație, tiranie, nu?O China imensa, condusa centralizat, aceleași reguli, aceleași standarde. Priviți OMS ca pe dinozaurul preistoric, un model ce urmează a fi perfecționat, un prototip. Dar a condus sau nu OMS lumea în timpul pandemiei? Sunt sau nu guvernele agenții locale ale OMS? Mai pare pandemia covid asa importanta? Nici nu e, doar o etapa într un plan mult mai amplu. Aceste organizații suprastatale sunt viitorul.Fara granite. Fara identități pregnante :de tara, de nație, de religie, de sex. Antireligie. Antifamilie. O mare familie planetara. Progresism.

Nu era loc pentru o America imperiala. Epoca imperiilor a trecut. E vremea unuia planetar cu guverne și guvernatori contopisti. Un fel de UE mai mare. Cu un mare popor chinez. Ca sa ne descurcam bine la următoarele pandemii trebuie sa avem modelul chinezesc. Musai.

Va place sau nu, Trump, excesiv și fanfaron, teatral și narcisist, a fost ultimul mohican. A fost fiind cuvântul de baza??Vom afla!

PS. Prima măsură a lui Biden în Biroul Oval :reluarea colaborării cu OMS.

CIteste si:  Virusul Mincemeat

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *