Secretul lui Polichinelle-I

Distribuie
Pentru claritatea expunerii :consider pandemia cel mai mare experiment social desfășurat vreodată. În plan secund, se desfășoară și un transfer de proprietate de o amploare fără precedent. O adevărată psihoză colectivă. Un delir. Totul este fals. Nu ești de acord cu mine? Înțeleg, te am și avertizat tocmai pentru a te scuti de efortul unei lecturi perturbatoare și, evident, conspiraționistă.
1. Virusul.
Recent, Departamentul de Stat al SUA a declasificat documente privind laboratorul din Wuhan. Conform acestora, cercetători ai laboratorului au prezentat simptome similare cu cele de covid încă din septembrie 2019.
Ce știm despre acest laborator?
Din 2003, se efectuau cercetări pe șoareci, lilieci și pangolini și se proiectau inclusiv viruși himerici. În 2004, a fost un alt accident în același laborator și totul a provocat atunci un focar SARS chiar în Beijing,s-au infectat 9 oameni, dintre care unul a și murit.
Chinezii studiau virusuri asemănătoare COVID-19, prelevate dintr-o peșteră.
“În ciuda faptului că Institutul de Virologie din Wuhan s-a prezentat ca o instituție civilă, SUA au stabilit că institutul a colaborat la proiecte secrete cu Armata Chinei. Institutul s-a angajat în cercetări clasificate, inclusiv experimente pe animale de laborator, în numele armatei chineze încă din 2017”, spune raportul Departamentului de Stat al SUA.
Bombe biologice, în traducere liberă.
Cine finanțează acest institut din Wuhan? SUA și alți donatori. Nu altcineva decât celebrul dr Fauci.
În anul 2019, Institutul Naţional pentru Alergii şi Boli Infecţioase din SUA (NIAID), organizaţia condusă de doctorul Anthony Fauci a finanţat oameni de ştiinţă de la Institutul de Virologie din Wuhan şi de la alte instituţii pentru cercetări asupra coronavirusurilor la lilieci.
Anul trecut, cu sprijinul NIAID, Institutele Naţionale de Sănătate SUA (NIH) au alocat 3,7 milioane de dolari pe parcursul a şase ani pentru cercetări controversate. Programul venea în continuarea altuia care s-a derulat timp de cinci ani şi care s-a încheiat în 2019, după colectarea şi studierea coronavirusurilor la lilieci. Programul a fost finanţat tot cu 3,7 milioane de dolari.
Interesant sau nu?
Cel de al doilea program derulat de NIH prevedea cercetări în scopul obţinerii funcţiei (gain-of-function research – GOF), pentru a înţelege modul în care coronavirusurile pot fi mutate pentru a ataca oamenii,. Cercetările GOF implică experimente care urmăresc să crească transmisibilitatea şi / sau virulenţa agenţilor patogeni. Un fel de “tunare” a virușilor.
O notă :dacă NIH vă sună cunoscut, vă explic de unde. Vaxinul moderna a fost trimis, după ce miraculos a fost creat înainte de a exista noțiunea de pandemie, pentru studii clinice la NIH New York. Ce să vezi, la cei care au finanțat proiectele de GOF. Mai amplu, la secțiunea vaxinuri. Citiți mai departe despre toate aceste “coincidente”.
Acest proiect se referă la experimente care ar îmbunătăţi capacitatea coronavirusului liliecilor de a infecta celulele umane şi animalele de laborator folosind tehnici de inginerie genetică.
“Vom folosi datele secvenţei de proteine ​​S, tehnologia clonelor infecţioase, experimente de infecţie in vitro şi in vivo şi analiza legării receptorilor pentru a testa ipoteza că % praguri de divergenţă în secvenţele de proteine ​​S prezic potenţialul de răspândire”.
Pe înţelesul tuturor, „potenţialul de răspândire” se referă la capacitatea unui virus de a sări de la animale la oameni, ceea ce necesită ca virusul să aibă receptori în celulele oamenilor. SARS-CoV-2, de exemplu, se poate lega la receptorul ACE2 din plămânii umani şi alte organe.
Proteina S, Spike… Unde ați auzit termenul? Aha, exact.
Știți când a oprit NIH proiectul? În aprilie 2020.
1.Mai crede cineva că virusul a apărut în Piață din Wuhan? La 17 km e un institut care se ocupă cu acești viruși. Poate cățelușa mea, dar nu bag mâna în foc.
2. A fost o scurgere accidentală din laborator? Sau nu? Dacă nu provine de aici, cine se mai ocupa cu cercetări de gen? Este China un țap ispășitor, speculandu se vechea meteahnă comunistă a “producției la hectar”, a cosmetizării adevărului? Sau este partener cu drepturi egale în acest cartel al noii ordini globale?
3.Este posibil ca sars cov 2 să fie proiectat sau manipulat? Da,este. Nu intră în niciun conflict cu scăparea lui accidentală din laborator. Dacă manipulezi viruși, există oricând acest risc. Excludem total intenția în răspândirea lui? Nu, de ce să o excludem? Există dovezi circumstanțiale în susținerea acestei ipoteze.
O notă :dacă se dovedește indubitabil că acest sars cov 2 are un genom manipulat, cu secvente adăugate, ce facem cu toată cercetarea științifică care indica că este un virus 100% natural? Dacă au manipulat aceste studii, putem înțelege că pot manipula orice studii, funcție de ce doresc sau ce este politically correct, nu? Reiese că știința nu operează cu adevăruri absolute, ba chiar, uneori, nu operează cu adevăruri. Pfizer a plătit o amendă imensa pentru manipularea rezultatelor unor studii clinice. Gilead cu redemsivirul la fel. Veți vedea rolul omese în manipularea unor informații în favoarea producătorilor, veți observa că finanțatorul omese deține acțiuni și la acești producători pharma.
Îl mai țineți minte pe profesorul Luc Montagnier, deținător de Nobel? A spus cu subiect și predicat că acest virus este augmentat cu secvente de hiv. Ulterior acestor declarații, a fost declanșată o adevărată campanie de linșaj contra sa.
Reținem că dr Fauci, prin instituții publice americane, a finanțat aceste cercetări din Wuhan. Legătura dintre fauci și bil geit este notorie. Între oms și Bill. Cine a reînscris SUA in omese? Dr fauci. Nicio țară nu este inocentă,nici SUA, nici China.
În final, vom înțelege că totul este fals. De la teste la statistică și că nu este o petrecere exclusiv chinezească. Nope. E International party acest corona bullshit!
CIteste si:  Virusul Mincemeat

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *