Metode de influentare sociala în pandemie

Distribuie

1.Discurs public care se schimba frecvent și informații contradictorii.

Informații contradictorii :masca nu este buna/ masca este buna, masca este obligatorie, virusul rezista /nu rezista pe suprafețe etc. De ce? În primul rand, din motivul evident, incompetenta. Totuși, este greu de evaluat cât din contrazicerile flagrante sunt involuntare și cât sunt intenționate.

Schimbare de discurs public: întâi s a spus ca izolarea nu este necesara, apoi ca este necesara 15 zile, apoi s a avansat ideea unei carantine limitate la 2 luni ca să ne pregătim etc, dar în realitate a devenit semi-parmanenta, starea de urgenta fiind prelungita repetitiv cu o stare de alerta foarte restrictiva-mesajul/discursul public este diferit de cel faptic.

De ce?

In primul rand, prin mesajele contradictorii, populația devine confuza, nu mai distinge adevărul, nu poate înțelege realitatea și, prin urmare, cetățenii se conformează unor reguli contradictorii, iar capacitatea de a discerne se erodeaza.Nu mai știu care este informația corecta, tendinta este sa respecte regulile fără a le gândi, analiza și, eventual, valida , deci fără prices cognitiv. Primul pas.Rezultat, populația are o toleranta din ce în ce mai mare fata de reguli /directive aberante, contradictorii, abuzive. Astfel se restrâng drepturi fundamentale fără ca populația sa se mai revolte.

Secundar, dar folositor (vom afla ulterior) ambele categorii își găsesc material,combustibil, argumente în aceste mesaje contradictorii. Cei pro covid, devin mai dispuși sa se conformeze ca să se “salveze”, dar și cei anti covid, negationistii :uite, acum x luni OMS a zis asa, acum își schimba discursul la 180 °.. deci ambele tabere sunt mai îndreptățite sa respecte sau sa nu respecte..

2.Frica, înfricoșarea populației cu ajutorul mass mediei :repetarea zilnica, ora de ora a numaruluii de morti, de cazuri. Ce înseamnă acest număr fără un reper, fără termen de comparație?! De ex, acum în noiembrie ți se spune ca este foarte grav pentru ca într o zi au murit la ATI 167 persoane. Este grav, dar populația nu realizează ca înainte de pandemie mureau ZILNIC 700 persoane, 150 numai din cauza cancerului. Privite asa, cifrele nu mai sunt atât de dramatice. Dar nu sunt prezentate asa, ci fără repere, astfel încât oamenii traduc repetarea lor obsesiva ca pe ceva grav.. :mor foarte mulți oameni, trebuie sa respect regulile altfel mor și eu. Rezultat :omul este cooperant, ascultător.

3.Cetatenii buni vs cetățenii rai. Mai sus am spus ca mesajele contradictorii, hrănesc ambele tabere, inclusiv a grupului rezistent la schimbare, a celor “negationisti”. Cei care nu cred devin cei vinovați.Deci se împarte populația în doua grupuri antagonice și se transmit mesaje oficiale clare :din cauza celor care nu respecta cutare prevedere, suntem nevoiți sa luam o măsură restrictiva, din cauza celor care nu respecta avem cazuri mai multe, închidem oameni în spitale din cauza celor care nu respecta etc. Brusc, prin complicitatea mass mediei cu autoritățile, responsabilitatea se muta de la oficiali la categoria celor “neascultători”.De aici pana la pedepsirea de către “popor” a iresponsabililor este numai un pas. Rezultat :societate scindata (e ideal, nu se vor alia cele doua tabere), negationisti devin în percepția majoritatii responsabili pentru restricțiile succesive și în creștere (deși nu sunt) și, eventual, responsabili pentru eșecul masurilor și strategiei oficiale. Majoritatea se lupta cu aceasta minoritate, adevăratul autor scăpa nepedepsit (statul, autoritatea). Iarăși complicitatea mass media :se speculează fiecare caz de nerespectare a masurilor, se amplifica :trebuie sa i internam oamenii cu forța pentru ca x a fugit din spital sau y nu a respectat carantina. Nu se spune ca x e doar unul sau foarte putini, nu, perpetuand ideea ca sunt foarte mulți ca X se forțează concluzia :oamenii trebuie internați ca su murim toți! În orice dictatura grupului rezistentilor la schimbare, la autoritate este vital. Justifica duritatea, excesul statului. Grav ar putea începe sa devina dacă toți am duce regulile de protecție pana la exces – ar sucomba dictatura sub imperiul propriei narațiuni. De ex, specialiștii ne spun sa stam acasă. Refuzam toți sa ieșim, ne izolam toți-statul paralizează. La restaurant e rău, la vot e safe-stam toți acasă, nu vot, absenteism 100%. Colaps stat. Vreți sa ne internați cu forța, asimptomatici fiind? Bine, ne facem toți teste și mergem toți la spital, fără simptome, forțând internarea. Nu e bine sa umblam noaptea? Da, foarte bine, uite, noi suntem extraresponsabili, refuzam sa mergem și ziua. Statul se blochează.. Sau ne revoltam toți, uniți. Cu o rezistenta modesta, de fapt, îi ajutam sa își justifice nebunia.

4.Apartenenta și premierea. Oamenii au nevoie de a aparține unui grup.In fata avalanșei de știri ale pericolului, ale morții, cetățeanul se simte neajutorat. Apartenenta la un grup, cel bun, al celor care respecta, îi dă un sentiment de siguranță :port mască, ma spăl pe mâini, deci sunt în grupul bun.Mesaj subliminal :supraviețuiesc. Nu?! În mod intenționat și abject( cred eu), mass media subliniază în cazul unei morți de covid ca decedatul nu credea. Abject, dar eficient. Mesaj ul pe care îl primește cetateanul:vezi, nu a crezut și a fost rău, tu, care crezi, primești premiul cel mare:supraviețuiești.In cazul foarte des intalnit în care oameni care s au conformat și au respectat toate regulile au fost infectati, vina revine celor negationisti care nerespectand reguli au împrăștiat boala. Mesaj:din cauza lor suntem infectati și murim.

5.Discreditarea dubiilor și a opiniilor neachiesante.

Ce ați auzit pana la plictis?! Sa lăsăm specialiștii, specialiștii știu etc. Mesaj :singura părere autorizata este a specialiștilor(nu a tulburat pe nimeni ca tocmai specialiștii s au contrazis pe ei înșiși, nefiind stăpâni pe informație și cunoastere). De aici pana la discreditarea totala a oricui a fost numai un pas:cine ești tu sa te întrebi, nu ești specialist!, cine contrazice un specialist, un nespecialist, în actor, un regizor, un cântăreț?! Evident, nu se pate asa ceva!

Deci oamenii sunt neajutorați, incapabili sa gândească pentru ei. Nici măcar întrebările nu sunt corecte. Singurii abilități sa hotărască sunt specialistii. Odată stabilit ca cetățeanul nu poate sau nu știe ce este bine pentru el, capacitatea lui de a spune nu unei directive abuzive scade vertiginos. Cei care ies public și întreabă sau contrazic narațiunea oficiala sunt linșați public:Cristi Puiu sau Bittman.

Sigur, mai exista și specialiștii răi.Care nu susțin nebunia oficialilor. Prin metode staliniste, se începe public un proces de discreditare, pentru a le micșora meritele de specialiști. Rezultat :părerea lor este insignifianta sau eronata, nefiind de luat în seama. Ex :dr Astarastoaie.. de fapt, nu prea bun ca doctor, depasit et. sau Monica POP, în relație cu vaccinul :cine e ea?! O biata oftamoloaga, nu e o specialista în vaccin etc.

Nota :se trece ușor peste evidente:specialiștii oficiali (Tătaru, Rafila, Arafat) nu sunt epidemiologi, aspect repede ascuns;cel ce o cearta pe Monica POP nu este nu doctor, cu atât mai puțin specialist în vreo ramura a medicinei, în speță, vaccinarea(CTP și propaganda),însuși cel citat ca o autoritare de necontrazis, etalon în materie de vaccin, Bill Gates, este specialist în calculatoare și viruși.. de calculatoare…

Nu, nu ești specialist, taci și execuți. Predai drepturi și libertăți pentru ca ești prost, neinstruit sa înțelegi, sa rationezi. Știu specialiștii…

6.Delatiunea.Ce te au convins televiziunile, mass media?! Ca ești în pericol de moarte, nu i asa?Oamenii sunt încurajați sa își toarne vecinii, colegii de serviciu.Din clipa în care v-am convins că sunteți în pericol de moarte și că orice acțiune care se abate de la recomandările de sănătate publică vă poate pune potențial în rândurile celor care vor îngroșa statisticile de morți de la TV, este foarte ușor să faci populația să creadă că orice persoană exterioară devine un potențial pericol pentru supraviețuire.

7.Degradarea oamenilor și autoritățile atotputernice.

Statul, prin autorități susținute de specialiști,fără studii, prin simpla autoritate morala autoatribuita, hotarasc ce este esențial și ce nu. Ce trebuie închis și ce nu, absolut arbitrar, fără studii care sa susțină masurile. Restaurantul nu este esențial, ba chiar e sursa de infectare, focar, jocurile electronice, nu. Dreptul la educație este neesential( școală), dar votul, da. Și exemplele pot continua. A solu arbitrar. Piețele nu contează, dar supermarketul este un loc sigur.Oamenii aceștia se comportă ca și cum ar avea imunitate absolută. Mai mult, au și cerut diverse tipuri de imunitati legale(împotriva achizițiilor de materiale/echipamente din pandemie sau imunitate pentru tratarea bolnavilor covid).Cetățeanul se afla într o situație degradant, exact ca într o închisoare. Eu, statul, hotatesc ce poți face și ce nu, dacă poți lucra sau nu, ora la care circuli pe strada etc. Autoritățile sunt atotputernic si te ameninta. Dacă nu respectați, închidem, dacă mergeți la mare, închidem litoralul, în diverse apariții publice se folosește degetul în semn de mustrare.Rezultat:cetateanul nu are dreptul la păreri, nu are voie sa gandeasca nefiind specialist, iar dacă nu respecta urmează pedeapsa. Subordonare totala, relație profesor elev. Oamenii își pierd afacerile, viata, venitul, resimt socul sărăciei. “Minunat”este ca se închid diverse ramuri, domenii, pe rand. Rezultat :fiecare își apară pielea proprie, coagularea maselor fiind sabotata. Ce îți pasa de cel cu terasa, dacă fabricuța ta încă merge?

Nota: Polarizarea societății în cetățeni buni sau rai a funcționat și înainte de pandemie :votanții PSD vs votanții buni. În pandemie, dl Orban, pentru o mai buna categorisire, a suprapus țăranilor /producători romani eticheta de votanți /susținători ciuma roșie. Adica ceea de este mai rău în societate, ca urmare, masurile contra lor sunt normale, chiar necesare.

8.Orice analiza contrara narativului oficial deși folosește informații reale și publice este denigrata sub sintagma peiorativa:teoria conspirației, asimilata în mentalul majorității cu ceva fantezist,fals,hilar: sunt cei care cred ca le baga Gates cipu’ în cap. Autorul este pus în derizoriu :știi TU, ți a zis ție Bill Gates, ești tu deștept, ce sa ți spun! Mesaj :numai tâmpitii emit și/sau cred conspirațiile, cei educați și inteligenți, nu. Va aduceți aminte de nevoia omului de apartenenta la un grup cu caracteristici de supraviețuire, de inteligenta?! Ei bine, este acelasi tipar:nu cred în teoria asta, o ironizez si pe ea și pe autor, ca atare aparțin grupului inteligent, care nu crede în bazaconii conspiraționiste. Oamenii nu mai trebuie sa ateste calități individuale de inteligenta, simpla apartenenta la acest grup al celor care nu discuta conspirații le asigura prezumția absoluta de inteligenta.

Absolut neobservat trece în aceste situații ca “teoria conspirației” folosește informații reale, publice, adevărate. Intentiile Marii Resetari sunt enunțate public de către autorii ei, forumul de la Davos este real, Soros este real, prezenta sa financiara în BLM este notorie, a lui Gates in cotizarea de finanțare către OMS etc… Dar dacă scrii despre asta într o analiza, adică succesiune de silogisme înlănțuite cauzal, ești conspiraționist.

Adevărul nu mai este adevăr, valorând mai mult percepția convenabila a adevărului corect.

9.Categoriile active în aceasta inginerie au numele de eroi. Erou, prin încărcătură de excepționalitate, este un cetățean superior. Prtin urmare, restul de cetățeni sunt inferiori. Eroii implicit de sacrifica în slujba unui scop superior. Eroii sunt de neatins, de necontestat, statui cărora trebuie sa le aducem exclusiv elogii. Medicii, plus alte categorii favorizate. Tu, inferior, asculți de erou, cetățean superior , care pentru ca te salvează are dreptul sa nu fie întrebat nimic, nici de tratament (oricum ești prost si nu intelegi), are dreptul sa te amendeze, sa orice. Deci eroi vs cetățeni obișnuiți, cetățeni procovid vs.cetateni anti covid. Societatea este multiplu divizata și imposibil sa funcționeze unit. Forță ei de respingere a noii ordini este mica, divizata, ușor de învins. Divide et impera e un must all season! De notat ca foarte mulți medici, asistente sunt prinse fără voie în aceasta dramatizare, fără posibiltatea de a interveni. Vorbesc, devin paria.

10.continuare pct 9.In timp ce eroii sunt slăviti apar informații de natura sa spargă imaginea acestor eroi :decese în spitale, abandonarea pacienților, senzația ca datorita bonusurilor profita și financiar de pandemie. Treptat, se coagulează o antipatie a oamenilor fata de eroii- cadre medicale. E o antipatie care poate fi exploatata ulterior. Gasiti vinovați, cumva țapi ispășitori, ulterior, nimeni nu va contesta. Acest experiment social cu tendinte reale de dictatura medicala ii are drept executanți, nu generatori de ordine /directive.

Aproape fără excepții specialiștii , figuri publice, au trecuturi tulburi, susceptibile de șantaj, cu dorințe de expansiune politica sau de rezolvare mai blânda a unor probleme legale. Întâmplător, desigur…

11.Izolarea. Omul își găsește forță și rezistenta în grup, are nevoie de a aparține. Izolarea împiedică acest lucru. Deși izolarea nu a dat rezultate, ba chiar a generat o mortalitate ridicata, se va impune din nou. Valul 1 sau 2 sau 3 sunt noțiuni fără susținere științifică. Ca ai izolarea /lockdown ul.Mai nou, se închid orașe pe rand, individual. Oamenii nu pot reacționa unitar. În plus se opun iarasi categorii antagonice :de ce orașul x s a închis și y nu? Constanța vs Cluj.. Oamenii se cearta între ei, ce convenabil, uitând ca vinovata este autoritatea.

12.Pregatirea populațiilor cu mult înainte de pandemie. Au existat filme de gen(Contagion), emisiuni, dezbateri. Subliminal, ai fost pregătit. Se vorbea despre război biologic, virus, pandemie. Ba chiar, au fost și pre teste:gripa aviara, porcina.

13.Moartea devine subiect cotidian. Urmare :emoția puternica starnita se toceste. La a șaptea imagine/drama omul este deja saturat, plictisit, devine acceptabila. Oamenii se dezumanizeaza, propria supraviețuire devine singurul deziderat. Sub aceasta deviza, majoritatea începe sa tolereze, uneori sa ceara chiar, atrocități. Pacienți cu boli grave eliminati din spitale :asta este, trebuie sa înțelegem toți ca e pandemie, ne sacrificam toți, și ei, asta e.. Drepturile suspendate sau anulate își gasesc avocați chiar în randul cetățenilor:e pandemie, nu e vremea sa ne încurcam de dreptul la libera exprimare, la circulație, sunt irelevante, viata e mai importanta…vreți sa murim ca să va plimbați voi!?

Se pune problema cum o mână de oameni din aceste organisme reușește să impună guvernelor din întreaga lume și întregii populații o oprire totală a economiei, o închidere totală generală care nu s-a mai pomenit în toată istoria medicinii? Nici în timpul epidemiilor de pestă din Evul Mediu nu erau închise și carantinate persoanele sănătoase!Pentru actuala pseudo-pandemie Covid-19 au fost create toate condițiile care stau la baza tuturor jocurilor de putere. Jocul de putere se instalează fără știrea noastră, fără voia noastră, de câte ori ne simțim în nesiguranță. Frica este cea care pregătește terenul fenomenului de manifestare a puterii [discreționare].

Cum a reușit manipularea de către guvern ? Ce au făcut guvernele lumii ca să declanșeze teama în populații, cu complicitatea mass media?

CIteste si:  Adevărul, regele exilat-I

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *