China, imperiul razboinicului-lup

Distribuie

Notă explicativă: textul este continuarea unor analize pe aceeași temă( China,împărăteasa lumii,Razboiul giganților) razboiul China -SUA,razboi comercial transformat în noul Razboi Rece.În timp ce statele lumii sunt preocupate de gestionarea pandemiei,iar SUA are foarte mari probleme interne,China își continuă ascensiunea spre poziția de nou lider mondial.Are forță si anvergura necesară? Va pierde America această luptă? Textul respectă un format Facebook,neavând pretenții de analiză exhaustivă.

Razboinicii lupi

China a folosit diplomația de tip soft power.Am vorbit anterior despre acest tip de abordare.Totuși în ultimele două luni,diplomații chinezi au trecut de la amabilitate si discurs prietenos la raspuns agresiv,într o luptă acerbă pentru controlul percepției pandemiei,încercând sa contracareze acuzațiile ca virusul s a răspândit din cauza Chinei.

“Lupul Războinic” este de fapt titlul unei serii de succes de filme de acțiune din China, în care sunt prezenți protagoniști de tip Rambo care luptă cu dușmanii acasă și în străinătate pentru a apăra interesele țării. Primul film a fost lansat în 2015,având o continuare care a devenit cel mai vizionat film din China doi ani mai târziu.Chintesenta acestui tip de diplomație de tip wolf worrior,prezentă chiar pe afișul promoțional al filmului:”Oricine insultă China – oricât de îndepărtat – trebuie să fie exterminat”.Exemple ale diplomatiei razboinicilor-lupi: acuzele că pensionarii din azilele franceze au fost lăsați să moară, amenințarea cu sancțiuni si boicot pentru produsele australiene dacă guvernul de la Canberra investighează apariția Covid-19, presarea guvernelor– de la Praga la Roma si chiar Berlin – pentru a primi laude în schimbul livrărilor de măști și răspândirea pe rețelele sociale teorii ale conspirației că SUA a creat pandemia pentru a face rău Chinei sau că virusul își are originea în Italia,amenințarea UE să nu publice un raport negativ la adresa gestionării virusului de către China și,mai nou,admonestarea SUA pentru nerespectarea drepturilor omului si rasism.

Concluzii:

Analiștii chinezi și occidentali spun că văzând că Europa și SUA se chinuie să controleze epidemia, Beijingul s-a convins că va eclipsa Statele Unite ca putere mondială.

✔Este rezultatul convingerii că puterea lor este în creștere, iar cea a Occidentului în declin,spune Jude Blanchette, expert în China la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale (CSIS), un think-tank din SUA.

✔Acum mentalitatea este de a-i obliga pe ceilalți să respecte interesele Chinei deoarece cooperarea este considerată tot mai puțin eficientă, spune Zhao Tong, cercetător la Centrul Carnegie-Tsinghua pentru Politici Globale din Beijing

✔Zhao consideră că schimbarea de tactică este “un proces de accelerare” impulsionat de ambițiile președintelui Xi Jinping și de ostilitatea SUA contra ChineiÎntr-un cuvânt,China dorește să foloseasca această pandemie în folosul său.Deci,de la diplomația maștilor la diplomația razboinicul-lup.Simplă retorică? Nu neapărat.Pe de o parte,China știe ca astfel de politică agresiva nu i va aduce prieteni( poate acesta e si obiectivul),dar,în același timp,va intimida adversarii,vecinii și o va ajuta să controleze teritorii mai mari.

✔Agresivitatea Chinei.Marea Chinei de Sud,un loc fierbinte.

În anul 2014,China a început sa construiasca insule artificiale( după modelul celor din Dubai) în Marea Chinei de Sud,în zona Insulelor Spratly.Arhipelagul Spratly cuprinde mai mult de 100 de insule şi recifuri din Marea Chinei de Sud,rezervele de petrol și de gaze din Marea Chinei de Sud sunt uriașe.Insulele sunt în centrul unor dispute de mai multe zeci de ani, fiind reclamate de Taiwan, Brunei, Malaezia, Vietnam, Filipine şi China.Asa a apărut “Marele zid de nisip”,cum este numită rețeaua de insule construite din nisip adunat de pe fundul mării,o primă mare strategie.Scopul este controlul absolut al apelor cu cel mai aglomerat trafic maritim si controlul imenselor rezerve de petrol si gaz.

Cum? Speculând o breșă a legii mărilor, cea mai importantă și veche din istoria modernă a umanității, având si resursele umane necesare si forta ideologica, China testează prima sa mare strategie. “Marele zid de nisip” si produce insule artificiale care vor dubla apele teritoriale ale Beijingului.

Mai mult,la mijlocul lunii aprilie 2020, R.P. Chineză a mai făcut un pas in extinderea autoritatii.Consiliul de Stat al Chinei a adoptat o decizie privind înfiinţarea a două districte administrative, care vor avea reşedinţa în oraşul denumit de chinezi Sansha.

Cele două districte înfiinţate de R.P. Chineză poartă denumirea de Xisha şi Nansha. Pe hărţi, ele sunt cunoscute drept arhipelagurile Paracel şi, respectiv, Spratly. Alte 5 state revendică aceste teritorii: Vietnam, China, Taiwan ,Filipine, Malaysia şi Brunei.

De aproape 3 ani în insulele Paracel marina militară chineză a montat sisteme de rachete sol-aer (pe insula Woody, cea mai mare din arhipelag), în efortul de a deveni, până în 2050, puterea dominantă a Asiei, aşa cum cer documentele Partidului Comunist Chinez.

Ulterior,Beijingul a informat Adunarea Generala ONU,pur si simplu,de infiintarea celor doua unitati administrative.ONU,unde China este membru permanent in Consiliul de Securitate si unde statele africane au vot ” prietenos” Chinei( va amintiti de politica de investitii chineze in Arica de unde si favorabilitatea in diverse organizatii: ONU,OMS).Vietnamul a reactionat virulent,avand si doi aliati strategici :SUA si Australia.

Iata de un prim motiv pentru care aceasta zona este ” un butoi cu pulbere”,o confruntare nefiind absolut deloc exclusa.Continuam.

✔Taiwan.

Aceasta insula reprezinta marea provocare,pentru ca,prin marele zid de nisip, Marea Chinei de Sud ar putea sa devina doar o mare interioară chineza,daca Taiwanul s ar intoarce la China.La sfarsitul lui mai 2020,un inalt oficial chinez declara ca “o ţară, două sisteme” şi “reunificarea paşnică” este cea mai bună modalitate de a reunifica China şi Taiwanul,totusi,daca nu se poate pasnic,armata chineză va folosi toate mijloacele pentru a asigura întregirea teritoriului său, a declarat Li Zuocheng, şeful departamentului de personal comun şi membru al Comisiei Militare Centrale.Sa luam in calcul si ca Beijingul a aprobat legea în 2005 care autorizează utilizarea forţei împotriva Taiwanului dacă China consideră că aceasta s-a retras din acord.O tara,doua sisteme? Nu,cel putin asa a declarat presedinta realeasa a Taiwanului,Tsai Ing-wen.Greu de ponderat situatia pe cale amiabila.

Deci,iata cum guvernul chinez ar putea considera că pandemia este momentul potrivit pentru a acționa, cât timp lumea e preocupată de ea. Tulburările de pe străzile Americii au divizat și mai mult Occidentul distras.Continuam.

✔India.

Forțele militare chineze încalcă în mod regulat trei puncte de frontieră ale Indiei, în acțiuni care depășesc în agresivitate obișnuitele hărțuiri de la graniță.Relațiile dintre cele doua tari au ramas incordate inca de la razboiul din 1962,terminat cu infrangerea Indiei.Daca ne gandim ca India este o putere nucleara,jocul Beijingului poate fi considerat periculos.E vorba de un joc subtil,pe de o parte pentru a crea o presiune asupra Indiei,principala candidata sa preia firmele occidentale ce parasesc China si ,pe de alta parte,prin punerea unei presiuni pe granita India-Nepal.Kathmandu, care beneficiază de investiții chineze semnificative, a lansat un proces de modificare a granițelor sale, ceea ce ar priva India de un punct de trecere crucial către Tibet. O mai buna analiza este prin prisma relatiei China-Pakistan-India.

✔Hong Kong.

China a aprobat noile legi ale securității care marcheaza sfârșitul autonomiei Hong Kong-ului.Reactia SUA nu s a lasat asteptata:Trump a declarat că i-a cerut administraţiei sale să înceapă procesul de eliminare a acordurilor de politici privind Hong Kong, de la regimul extrădărilor la controalele la export.Marea Britanie anunta o posibila schimbare de legislatie astfel incat milioane de locuitori ai Hong Kong-ului ar putea primi cetatenie britanica.

✔Concluzii

Agresivitatea Chinei este in crestere:-China scufunda vase de pescuit vietnameze. -O navă a armatei chineze și-a fixat radarul de tragere pe un vas al marinei militare filipineze. -China organizează manevre și exerciții militare simulând invadarea Taiwanului.-O flotilă a gărzii de coastă chineze a hărțuit un vas de supraveghere malaysian în extremitatea sudică a Mării Chinei Meridionale.-Incursiunile navelor chineze în apele administrate de japonezi din Marea Chinei de Sud au atins un nivel record.Vasele gărzii de coastă chineze au alungat recent un vas de pescuit nipon lângă insulele Senkaku, în apele teritoriale ale Japoniei.De asemenea, un vas de pescuit chinez a intrat în coliziune cu un distrugător al marinei japoneze, în apele internaționale, în largul Shanghai. Primele rapoarte ale pagubelor arată că vasul chinez este cel care a lovit nava niponă.-China continuă să fabrice vase și aparate de zbor militare, iar pregătirile armatei sunt la apogeu.-provocarile la granita cu India-amenintarea Australiei cu sanctiuni economice.Iar ziarul chinez de partid în limba engleză, Global Times, descria recent Australia drept o gumă de mestecat lipită de tocul Chinei.

Cine i se poate opune?

Australia? Singura,nu are forta.Noua Zeelanda? La fel,prea mica.Taiwanul? Desi a reusit unde China a esuat( gestionarea pandemiei mai bine),Taiwanul e multumit sa continue sa existe.Japonia? Filipine? Malaesya? Nu! Statele Unite ale Americii! Totusi,SUA se confrunta cu mari probleme interne,plus ca este si an electoral.Daca nu va castiga Trump,China va avea o situatie favorabila.O infrangere a lui Trump va sigila soarta Asiei pentru multe secole.

Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe, Josep Borrell. “China are o ambiție globală, dar în același timp nu cred că joacă un rol care poate amenința pacea mondială”.Sa i intrebam pe vecinii Chinei? Eu zic ca ei cred…contrariul.Aceeasi lipsa de anticipatie a UE,dominata de o Germanie in relatii nu foarte cordiale cu SUA.O Europa penetrata in puncte strategice( porturi,orase,industrii) de China,prin programele “one belt,one road”,”made in China 2025″,” drumul matasii”( va amintiti,din textele precedente)

In concluzie,aceasta diplomatie agresiva a razboinicilor-lupi are rolul de a descuraja orice raspuns pe masura,dar exista si pericolul, pentru China, sa genereze o alianta contra sa.Dar pericolul mai mare este acela că lumea este prea distrasă, prea dezbinată și prea intimidată pentru a răspunde coerent. Fapt ce ar putea convinge Beijingul să riște la un moment dat mai mult decât își permite – aruncând lumea într-o criză nouă și periculoasă.

Secolul XXI,secolul chinezesc?

CIteste si:  Virusul Mincemeat

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *